Năsui și Popescu și-au împărțit ciolanul: Fiecare cu combinațiile lui

Claudiu Năsui și Virgil Popescu și-au împărțit ciolanul și combinațiile pe zona economică și energetică. Cei doi s-au certat pe companiile de stat din subordine, însă după negocieri intense s-au înțeles la cifre. Timp de trei luni au funcționat în ilegalitate, dar prin hotărârea de guvern pentru înființarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, lucrurile au intrat în normalitate. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a figurat și o HG de înființare a Ministerului Energiei, condus de Virgil Popescu.

Ministerul Economiei are 4 secretari de stat

Ministerul Economiei va avea patru mari direcții în care va acționa: debirocratizare, reforma companiilor de stat, scheme de ajutor de stat și promovarea economiei și a turismului.

Ministerul Economiei are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.

Pe partea de debirocratizare și, implicit, ușurarea relației stat – mediu privat se va ocupa secretarul de stat Valentina Saygo. Subiectele de care se ocupă în prezent sunt următoarele: simplificarea legislației pentru înființarea de întreprinderi, analiza de risc la securitate fizică, obligațiile declarative față de ORDA, relația mediului de afaceri cu statul și cu băncile, legislația privind spălarea banilor și obligațiile față de ONPCSB.

Secretarul de stat Simona Fătu se va ocupa de reforma companiilor din subordinea ministerului economiei. Una dintre prioritățile Ministerului va fi această reformă. Din cele 37 de companii câte are Ministerul Economiei, 28 au probleme mari (faliment, insolvență, pierderi și datorii semnificative).

Secretarul de stat Daniela Nicolescu va avea în coordonare activitățile legate de industria de apărare și aspectele ce țin de administrarea resurselor minerale neenergetice.

Secretarul de stat Paul Ene se va ocupa de instrumentele financiare pentru susținerea mediului privat prin fonduri europene. De asemenea, se va ocupa de susținerea turismului prin împuternicirea mediului privat și local. Totodată va reforma și modul în care se face promovarea economiei în ansamblul ei.

“Până acum am funcționat împletit cu Ministerul Energiei. Doi miniștri, un singur aparat de lucru. Acum că avem Hotărârea de guvern pentru înființarea Ministerului și avem și bugetul aprobat, se vor debloca foarte multe lucruri, inclusiv plățile pentru Măsura 2 – capital de lucru, unul dintre cele mai importante ajutoare pentru mediul de afaceri, greu încercat de măsurile de combatere a pandemiei”, a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui, după ședința de guvern.