Reducerea gheții arctice forțează urșii polari să consume de patru ori mai multă energie pentru a supraviețui – studiu

Urşii polari şi narvalii folosesc de până la patru ori mai multă energie pentru a supravieţui din cauza pierderilor importante ale masei de gheaţă din Arctica, potrivit unui studiu citat de The Guardian și Agerpres.

Odată perfect adaptaţi pentru viaţa în mediul polar, aceşti prădători de vârf se confruntă cu dificultăţi pe măsură ce habitatele lor se micşorează, iar adaptările lor unice devin mai puţin potrivite pentru o regiune arctică cu din ce în ce mai puţină gheaţă, conform cercetătorilor.

Mamiferele sunt adaptate fiziologic să utilizeze cât mai puţină energie. Urşii polari sunt în primul rând vânători care „stau şi aşteaptă”, adaptaţi la prinderea focilor prin copci pentru respiraţie, iar narvalii au evoluat astfel încât să se poată scufunda la adâncimi mari pentru a captura prada fără a face mişcări rapide.

În prezent însă, aceste vieţuitoare trebuie să depună mai mult efort pentru a supravieţui, potrivit unui articol de publicat în Journal of Experimental Biology.

Urşii polari se hrănesc în principal cu grăsime bogată în energie de la foci, însă această sursă de hrană este mai greu de găsit. Gheaţa marină pe care vânează s-a micşorat cu 13% în fiecare deceniu după 1979.


FOTO: Steven J. Kazlowski / Alamy / Profimedia Images

Lume mai imprevizibilă

Studiile arată că urşii polari înoată acum în medie trei zile pentru a găsi foci sau pentru a căuta surse de hrană terestre cu densitate mai mică de energie, fiind nevoiţi să se deplaseze pe distanţe mai mari. Este puţin probabil ca resursele terestre să compenseze declinul oportunităţilor de hrănire cu foci, ceea ce înseamnă că urşii polari sunt semnificativ mai vulnerabili la foamete.

„Un urs polar ar trebui să consume aproximativ un ren şi jumătate,

 » sursa: hotnews.ro