Un membru al USR PLUS în Consiliul Local Cluj-Napoca, Adriana Cristian, a realizat o aplicaţie pe o pagină de internet pe care părinţii pot să o acceseze pentru a evalua parcurile de joacă din municipiul reşedinţă de judeţ.
Adriana Cristian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că parcurile vor fi evaluate după criteriile siguranţă, curăţenie şi amenajare, iar în funcţie de aceste evaluări vor fi dirijate şi investiţiile primăriei pentru reabilitarea locurilor de joacă pentru copii. „De fiecare dată când merg într-un loc de joacă, să voteze, să se facă o prioritizare a reabilitării locurilor de joacă”, a declarat Adriana Cristian.
USR PLUS a pregătit şi o strategie, intitulată „Clujul Copiilor”, menită să ofere o calitate mai ridicată a vieţii pentru cei mici. „Sunt multe locuri de joacă în parcări, în spaţii foarte mici, unde se pot accidenta foarte uşor copiii. Propunem şi un plan urbanistic al locurilor de joacă. Astfel, Parcul Feroviarilor să fie cu tematică de transport, un alt parc să aibă tematică acvatică, la Observator să fie tematică de cosmos. Să fie şi locuri în care copiii învaţă, să fie fiecare parc un loc atractiv”, a mai spus Adriana Cristian.