Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca va participa miercuri, 10 februarie 2021, la un dialog local online pe tema „Noua normalitate în viața orașelor”, inovarea și reziliența – instrumente pentru a redresa economia locală în urma impactului COVID-19 („New Normal” in cities – Using innovation and resilience to tackle the impact of COVID19 on the local economy of cities).
Dialogul local al PPE va cuprinde o dezbatere cu Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și membru al Comitetului European al Regiunilor (Comisia COTER și Comisia SEDEC) şi Markku Markkula, membru al Comitetului European al Regiunilor (Comisia SEDEC și Comisia ENVE), președintele regiunii Helsinki și președintele Consiliului orașului Espoo și fost președinte al CoR.
Primarul Emil Boc și Markku Markkula nu se vor afla pentru prima dată față în față în cadrul unui dialog. În anul 2017, primarul Emil Boc și Markku Markkula, pe atunci președintele CoR, au participat la Cluj-Napoca la un dialog deschis și liber cu cetățenii pe tema „Reflectând asupra Europei, din inima Transilvaniei – 10 ani de când Clujul a devenit un oraș european”.
Cu o demografie unică în Europa, un mediu colaborativ (autorități locale, întreprinderi, universități, implicare activă a cetățenilor) Cluj-Napoca a devenit un bun model al modului în care Uniunea Europeană poate avea un impact asupra dezvoltării comunităților locale și regionale.
Inovarea este un factor-cheie în dezvoltarea economiei locale, iar UE poate, în mod direct, să dezvolte comunități din această perspectivă, oferindu-le posibilitatea de a utiliza resursele locale în mod eficient, de a produce valoare adăugată pieței, creând modele care pot fi reproduse în alte orașe și regiuni ale Uniunii Europene.
Perturbările provocate de pandemia de COVID-19 au afectat cetățenii pe atât multe niveluri, iar provocările sunt departe de a se fi terminat. Instrumentele de reziliență sunt necesare mai mult ca niciodată și una dintre cele mai puternice lecții de învățat este că problemele globale nu pot fi rezolvate prin închiderea frontierelor sau prin eliminarea responsabilităților locale.