Vlad Voiculescu, mai preocupat de popularitate decât de situația dezastruoasă din sănătate

Vlad Voiculescu nu își asumă niciun fel de responsabilitate, fiind mai degrabă preocupat să-și păstreze imaginea nepătată. Ca să-și atingă scopul, a numit-o pe Andreea Moldova ca secretar de stat în Ministerul Sănătății pentru a comunica orice decizie nepopulară în locul său.

Jurnalistul Radu Buzăianu descrie cel mai bine mișcarea lui Voiculescu, „acest marketing edition” al ministerului Sănătății.

„Ministrul sănătății, în pandemie, nu e o persoană simpatizată. Este cel care trebuie să ia decizii nepopulare. Ceea ce-l pune în această încurcătură și pe Vlad Voiculescu, el fiind gestionat de cum să fac să fiu popular.

Pandemia este la prezent. Trebuie să iei măsuri acum. Ori popularitatea e de partea cealaltă. Popularitate vine când spui că nu e bine ce se face. Acum, orice ai face nu poate să fie bine. Deschizi școlile, nu e bine, închizi școlile, este execrabil. Deschizi localurile nu e bine, închizi localurile, nenorocești oameni. Și atunci, ce credeți că i-a dat prin cap domnului Voiculescu să facă? A luat o doamnă de la Brașov, epidemiolog. A pus-o secretar de stat. Și sunt convins că de acum înainte ea va apărea să vă dea vești proaste. Marketing edition-ul rămânând delicat în spate”, scrie Buzăianu pe pagina sa de Facebook.