Moscova, nemulțumită de rezultatele alegerilor din R. Moldova. Schimbă garnitura de miniștri de la Chișinău

După consultarea ambasadei Rusiei, premierul de la Chișinău, Ion Chicu, a înaintat lui Igor Dodon, propunerile de numire în funcție a noilor miniștri, cu toții apropiați ai Moscovei sau agenți ai serviciilor ruse de informații, transmite Romanian Global News.

Astfel, „pentru buna funcționare a Guvernului, dar mai ales pentru a avea certitudinea că aceste ministere vor lucra la capacitate maximă în perioada de elaborare și aprobare a bugetelor pentru anul viitor, se propune”:

Olga Cebotari, Viceprim-ministru pentru Reintegrare

Anatol Usatîi, Ministrul Economiei și Infrastructurii

Aurel Ciocoi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene

Victor Gaiciuc, Ministrul Apărării

Lilia Pogolşa, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării

Amintim că prim ministrul pro rus de la Chișinău, Ion Chicu, a cerut revocarea celor patru miniștri PDM și a vicepremierului Cristina Lesnic, mai scriu jurnaliștii de la rgnpress.ro

„Demiterea miniștrilor Partidului Democrat (PD), cu cinci zile înainte ca ei să se retragă benevol de la guvernare, se vrea, probabil, o demonstrație de forță, de „tătuc” autoritar din partea lui Dodon, dar arată ca o banală criză de nervi, ca o reacție isterică într-o situație critică pentru el, când simte că îi fuge pământul de sub picioare”, scrie Nicolae Negru în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Potrivit editorialistului nostru, această mișcare e o dovadă că Dodon nu și-a venit în fire după înfrângerea din primul tur.

Cine ar putea crede că inițiativa demiterii îi aparține lui Chicu? Poate doar Chicu. Dodon a făcut astfel o mișcare greșită, a umilit PD-ul, care ocupase o poziție „neutră” în alegeri, nu le recomandase membrilor de partid și simpatizanților să voteze pentru un candidat sau altul. Acum „neutralitatea” PD nu mai are niciun rost, devine ridicolă, rușinoasă. Candidatul socialist „independent” și-a făcut-o cu mâna lui, căci primarii PD nu sunt o forță de neglijat în campania electorală. Mă miră însă reacția placidă a liderilor PD”, spune Nicolae Negru.

Sursa citată a încercat să explice de ce Dodon a mizat și de această dată pe miniștrii Aureliu Ciocoi și Victor Gaiciuc, care au făcut anterior declarații scandaloase.

„De ce iarăși Ciocoi, Gaiciuc etc.? Fiindcă alții nu există în PSRM. Anturajul lui Dodon e selectat după chipul și asemănarea sa. Sunt, ca și Chicu, niște marionete, pe care Dodon le scoate repede din sertar și tot atât de repede le poate retrage, cum a și procedat în noiembrie 2019. Când îi va băga din nou în sertar? Depinde de rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, dar și de înțelegerea dintre Plahotniuc-Dodon-Șor, care, iată, începe să se manifeste. Dacă nu exista o asemenea înțelegere, Dodon ar fi cumpănit mai bine, nu s-ar fi grăbit să scape de miniștrii PD”, a precizat Nicolae Negru.

Și faptul că Dodon a declarat astăzi că noii miniștri sunt numiți pe termen lung și că Guvernul va fi sprijinit de „o majoritate solida” demonstrează o înțelegere cu Plahotniuc și Șor.

„Această declarație că miniștrii sunt numiți pe „termen lung” confirmă existența unei înțelegeri dintre Dodon, Plahotniuc și Șor. Probabil, Andrian Candu nu a dorit să participe și a fost „părăsit” de majoritatea deputaților”, a conchis Nicolae Negru.