Oamenii au sunat la Poliția Locală, după ce au găsit mașina Elenei Băsescu parcată chiar în stația de autobuz, motiv pentru care un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat la fața locului, iar ulterior, o platformă a ridicat bolidul care încurca traficul.
Elena Băsescu și-a lăsat mașina într-o stație de autobuz de pe strada Soveja din Constanța, în zona Tomis 3, o zonă destul de aglomerată.
Drept urmare, bolidul care poate costa chiar și 80.000 de euro a fost ridicat, iar Elena Băsescu a fost amendată cu 580 de lei plus 570 de lei, suma pentru operațiunea de ridicare.
Totul s-a întâmplat în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare 2020.
Elena Băsescu candidează din partea PMP pe locul 1 la Camera Deputaților.
„Cred că pot pune în valoare atât experienţa acumulată în Parlamentul European în perioada 2009 – 2014, cât şi lucrurile pe care le-am învăţat din postura de mamă care îşi creşte singură cei trei copii.
Dacă locuitorii judeţului Constanţa îmi vor acorda încrederea lor, în Parlamentul României, voi promova un pachet legislativ pentru rezolvarea (măcar parţială) a problemei natalităţii şi pentru sprijinirea familiilor monoparentale”, a fost mesajul transmis de Elena Băsescu la anunțul privind candidatura sa.