57 de cazuri noi de Covid în Bihor. Oradea se depărtează de scenariul verde spre cel galben, cu restricții mai aspre pentru HoReCa și spectacole

Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat joi dimineaţă că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost identificate 57 de noi cazuri Covid, după efectuarea a 687 teste PCR şi antigen în cursul zilei precedente.

Numărul total al infectărilor confirmate în Bihor de la debutul pandemiei a ajuns, astfel, la 21.226.

Un deces

Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea (28), Valea lui Mihai (9), Brusturi, Sîrbi, Curtuişeni, Chişlaz, Ştei, Căpâlna, Sălacea, Abram, Popeşti, Sântandrei, Aleşd, Tarcea, Bratca, Criştioru de Jos, Salonta şi Hidişelu de Jos.

Numărul deceselor confirmate pe fondul infecţiei cu Covid a urcat la 923, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore şi-a mai pierdut viaţa încă un pacient, în timp ce totalul vindecărilor a ajuns la 19.705, cu 31 mai multe decât în ziua precedentă.

În structurile de Terapie Intensivă erau internaţi joi dimineaţă 29 de pacienţi în stare gravă, dintre care 22 la Spitalul Municipal din Oradea, iar 7 în compartimentul de profil al Spitalului Pelican.

Oradea, mai departe de „verde”

În Bihor au fost totalizate joi dimineaţă 598 de cazuri Covid active, iar incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile şi raportată la totalul populaţiei este de 0,88 cazuri la mia de locuitori.

În judeţ continuă să fie o singură localitate cu incidenţă de peste 3 la mie, oraşul Vaşcău (3,30 la mie), în alte cinci unităţi administrativ-teritoriale aceasta depăşind 1,5 la mia de locuitori: Bulz, Sălacea, Bratca, Şimian, Valea lui Mihai şi Săcădat.

În Oradea, unde în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 319 cazuri de Covid, incidenţa a urcat la 1,41 la mia de locuitori (faţă de 1,39 în ziua precedentă şi 1,29 la începutul săptămânii), spre pragul de 1,5 la mie care ar face ca activitatea HoReCa în spaţiile interioare să se desfăşoare din nou în limita a 30% din capacitate,

 » sursa: ebihoreanul.ro