3.000 de firme încă așteaptă o nouă tranșă de fonduri UE pentru a primi finanțări pe Măsura 2

Bugetul disponibil acum, rămas din tranșa de 241 milioane de euro mutată de la Măsura 3 la Măsura 2, permite coborârea contractării și a plății granturilor de capital de lucru mai jos de numărul de ordine RUE 15.621, în urma contestațiilor respinse până vineri, 20 august 2021, au declarat, pentru StartupCafe.ro, surse din Ministerul Economiei. Câte firme aflate în lista de așteptare vor putea fi finanțate din banii disponibili acum, la Măsura 2?

În total, de anul trecut până vineri, 20 august 2021, sunt 12.487 de firme plătite la Măsura 2, cu o sumă de 3,47 miliarde de lei, adică 718,38 milioane euro la cursul de schimb folosit în program.

În ultima săptămână, 365 de firme au fost plătite cu 91 milioane lei, adică 18,8 milioane euro la cursul de schimb folosit în program.

Plățile au ajuns în lista de aplicanți până la numărul de ordine RUE 15.621.

Apoi, de la RUE 15.623 în jos încep firmele admise în lista de așteptare. În total, sunt 3829 de firme în această situație, care așteaptă să li se aloce buget de fonduri europene, pentru a-și primi și ele banii promiși de stat în pandemie.

Plățile urmează să coboare însă, în săptămânile următoare, mai jos de RUE 15.621, pe măsură ce se eliberează buget după soluționarea contestațiilor. Tehnic, Ministerul Economiei este nevoit să țină blocate sume din bugetul disponibil pentru solicitanții respinși care au făcut contestații și care, teoretic, ar apuca buget dacă ar avea câștig de cauză în urma contestației.

Potrivit surselor StartupCafe.ro, agențiile IMM aveau termen până vineri, 20 august, să soluționeze toate contestațiile. Aceasta înseamnă că de săptămâna viitoare se trage linie și bugetul rămas se va distribui mai departe firmelor admise la finanțare,

 » sursa: ziuadevest.ro