Un emisar special al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Covid-19, David Nabarro, anticipează că în Europa va avea loc un al treilea val al pandemiei, la începutul anului 2021, dacă guvernele vor repeta greşelile care au dus la cel de-al doilea val de îmbolnăviri, transmite Reuters.
”Nu au construit infrastructura necesară în timpul lunilor de vară, după ce au adus sub control primul val. Acum avem al doilea val. Dacă nu vor construi infrastructura necesară, vom avea un al treilea val la începutul anului viitor”, a spus Nabarro, un britanic care în 2017 a candidat fără succes pentru a deveni director general al OMS.
În Europa a avut loc pentru scurt timp o scădere a numărului de infecţii cu noul coronavirus, care acum sunt din nou în creştere: în Germania şi Franţa, numărul de cazuri a crescut sîmbătă cun un total de 33.000, Elveţia şi Austria au mii de cazuri zilnic, în timp ce Turcia a raportat un număr record de 5.532 de cazuri.
Nabarro a evidenţiat Elveţia, care a permis schiatul, dar cu purtarea măştii în gondole, în timp ce Austria a închis staţiunile. Nabarro a spus că Elveţia ar putea ajunge la ”un număr foarte ridicat de îmbolnăviri şi decese”.
”După scăderea ratelor de infectare, şi vor scădea, atunci vom putea să fim cât de liberi dorim să fim. Dar acum, ar trebui să fie deschise staţiunile de schi? În ce condiţii?”, a declarat Nabarro publicaţiei Solothurner Zeitung.
Nabarro a lăudat reacţia unor ţări asiatice, precum Coreea de Sud, unde infecţiile sunt în prezent la un nivel relativ scăzut: ”Oamenii sunt angajaţi total, au un comportament care fac dificilă transmiterea virusului. Păstrează distanţa, poartă măşti, se izolează când sunt bolnavi, îşi spală mâinile şi suprafeţele. Protejează grupurile vulnerabile”.
Nabarro a spus şi că Asia nu relaxează restricţiile prematur.
“Trebuie aşteptat până când numărul cazurilor este scăzut şi rămâne scăzut. Reacţia Europei a fost incompletă”, a arătat acesta, informează news.ro.
Navigare în articole » Citește mai multe despre această știre aici.