VIDEO Sonda chineză Tianwen-1 a intrat cu succes pe orbita planetei Marte. În luna mai se va încerca plasarea unui rover pe suprafața marțiană

Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat cu succes pe oribita marțiană, fiind o realizare în premieră pentru China pe Planeta Roșie. Sonda a fost lansată în iulie 2020 din insula tropicală Hainan și a parcurs 450 de milioane de km. În mai se va încerca plasarea unui rover pe suprafața marțiană, în zona Utopia Planitia, iar sonda poartă cu ea și un modul de aterizare.

S-a încheiat cu succes o primă etapă, iar misiunea va culmina cu încercarea de a plasa roverul, cel devreme în trei luni.

China a mai încercat să ducă o sondă numită Yinghuo-1 pe orbita marțiană în 2011, dar a ars în atmosfera terestră din cauza rachetei rusești care a avut probleme.

Sonda a intrat cu succes pe orbită după o manevră complicată ce a constat în pornirea motorarelor pentru a încetini naveta suficient de mult cât să fie ”capturată” de gravitația planetei.

Sonda va orbita câteva luni, testând diversele sisteme și alegând apoi locul cel mai potrivit pentru a plasa roverul. Aterizarea pe Marte este dificilă și mai bine de jumătate dintre sondele trimise nu au ajuns acolo. Este complicat fiindcă vorbim de o coborâre la viteză mare, iar atmosfera marțiană este foarte subțire și nu prea ajută sondele să-și reducă viteza.

Destinația roverului este uriașul bazin Utopia Planitia din emisfera nordică ce a fost probabil scena unui impact acum foarte mult timp. Unul dintre obiectivele misiunii Tianwen-1 este să înțeleagă mai bine distribuția gheții în această regiune, informațiile putând fi utile pentru viitorul îndepărtat când ar putea fi ridicată o așezare umană pe Marte.

Robotul teleghidat ar urma să ajungă pe Marte în mai. Cu o greutate de 240 de kilograme,

 » sursa: hotnews.ro