VIDEO: Inundații masive în Olanda și Belgia

Distribuie acest articol!


    Mii de oameni din sudul Olandei au fost solicitaţi joi să îşi părăsească rapid locuinţele, pentru a scăpa de inundaţii, în condiţiile în care rîurile sunt pe cale să iasă din albii, transmite Reuters.

    Autorităţile din mai multe oraşe şi sate aflate de-a lungul râului Meuse din provincia Limburg i-au sfătuit pe oameni să caute refugiu cel puţin până vineri după-amiază, deoarece există şanse mari ca locuinţele lor să fie inundate în următoarele ore.

    Nivelurile apei de pe rîurile Meuse şi Rur au atins niveluri record joi, depăşind cotele care au dus la inundaţii mari în 1993 şi 1995, au spus autorităţile locale.

    În Valkenburg, în sudul Limburgului, aproape de graniţa belgiană şi germană, inundaţiile au cuprins deja centrul oraşului, forţând evacuarea mai multor case de bătrâni şi distrugând cel puţin un pod.

    Imaginile filmate cu drone au arătat cum apa maro curgea peste parcări şi parcuri.

    Regele Willem-Alexander şi regina Maxima au vizitat Valkenburg joi seară, pentru a-şi arăta sprijinul.

    Zeci de case au fost inundate în provincie, unde sute de soldaţi au fost trimişi pentru a ajuta la combaterea apelor în creştere. Dar fără victime raportate, situaţia de până acum este mult mai puţin gravă decât în ​​Germania vecină, unde zeci de oameni au murit şi alţii au fost daţi dispăruţi joi, în timp ce râurile au trecut peste maluri şi au măturat casele.


    Distribuie acest articol!