VIDEO. Cascada Bigăr atrage turiști și după prăbușire. Reacția vizitatorilor în prima zi după dezastru: „Natura și-a urmat cursul”

Chiar și după prăbușire, Cascada Bigăr din județul Caraș Severin atrage turiști să o admire. De curiozitate sau pur și simplu din întâmplare, oamenii au mers marți, prima zi după dezastru, să admire acest colț unic creat de natură. Specialiștii susțin că prăbușirea a fost provocată cel mai probabil de cauze naturale. „E o tragedie, un gol”, spune primarul din zonă.

Turist: Eu cred că sunt cauze naturale. La 10 ani am fost pentru prima oară să văd cascada. Nu avea anvergura și frumusețea de acum, dar e păcat. Și acum mai ales, începea sezonul.

Turist: Dacă pierzi un obiectiv de genul ăsta și îți pleacă turiștii, e o pierdere. Natura și-a urmat cursul.

Unii dintre turiștii pe care i-am găsit astăzi la Cascada Bigăr nu au vizitat niciodată acest obiectiv de o frumusețe rară.

Turistă: Este prima dată când vin aici. Până acum am văzut-o în poze. Aseară ne-am planificat să venim să o vedem astăzi pentru că am văzut ce s-a întâmplat.

Turistă: Este foarte frumoasă. Nu avem alte așteptări, pentru că nu am văzut-o înainte. Dar îmi pare rău că s-a întâmplat asta.

Specialiștii Romsilva susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni, iar cascada a cedat sub propria greutate.

Miloş Păun, ranger Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa: Dintr-o dată am auzit un zgomot și când ne-am uitat am văzut cum s-a prăbușit în jos bucata de cascadă. Datorită greutății ei. Ea având prindere deplină, s-a depus tub calcaros și n-a mai rezistat.

Se caută soluții pentru cascada Bigăr

Acum se caută soluții pentru a nu se pierde din frumusețea acestei zone,

 » sursa: www.digi24.ro