Compania minieră Vast Resources, companie listată la Bursa de Mărfuri AIM din Londra, a anunţat că în cursul lunii august va începe producţia de concentrat de molibden la mina polimetalică de la Băiţa Plai (judeţul Bihor).
„În urma anunţurilor făcute la data de 31 ianuarie 2022 şi 3 mai 2022, cu privire la instalarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii de flotare a molibdenului la Băiţa Plai, compania este încântată să confirme că producţia de concentrat de molibden va începe în luna august. Compania va da publicităţii cifre cu privire la producţia de molibden în rapoartele trimestriale de producţie, a informat compania Vast Resources într-un comunicat de presă difuzat luni.
Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud. În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării strategiei de business.
În 2017, Vast Resources a devenit acţionar unic la mina polimetalică de la Mănăila (Suceava), după ce a finalizat preluarea pachetului de 49% din acţiunile Sinarom Mining Group de la investitorul Ni Jin Ming. Pe lângă mina de la Mănăila (Suceava), Vast Resources mai deţine în România o participaţie de 80% la mina polimetalică de la Băiţa Plai (judeţul Bihor).
Comentarii
comentarii