Persoanele vaccinate împotriva COVID prezintă un risc mai redus de răspândire a bolii şi de infectare a altor indivizi, potrivit unui studiu al Institutului Militar de Cercetare Walter Reed din Maryland, SUA, scrie dpa, preluată de Agerpres.
Cercetătorii institutului militar au monitorizat cantitatea de virus care se reproduce în nasul, sinusurile şi gâtul maimuţelor, după ce acestea sunt vaccinate. Maimuţele, ca şi oamenii, încă se pot infecta cu COVID-19 după vaccinare, însă vaccinul reduce severitatea bolii.
La maimuţele care au fost vaccinate şi apoi infectate s-a constatat „o scădere rapidă a cantităţii de virus care se reproduce în nasurile lor şi în căile aeriene superioare”, a declarat doctor Kayvon Modjarrad, directorul departamentului de cercetare a bolilor infecţioase la Walter Reed.
„Aici are loc transmiterea, iar boala se manifestă mai jos, în plămâni. Dar dacă există multe virusuri care se reproduc în nas, sinusuri, faringe, acolo se realizează transmiterea”, a declarat Modjarrad într-un interviu pentru McClatchy.
Vaccinarea poate reduce riscul de transmitere
Laboratorul a măsurat cantitatea de virus din nas şi căile respiratorii superioare ale maimuţelor în timpul testelor clinice ale propriului vaccin împotriva coronavirusului.
Potrivit lui Modjarrad, reducerea cantităţii de virus la animale a fost o modalitate de evaluare a eficacităţii vaccinului.
Totodată, studiul a constatat ceea ce au descoperit şi alte teste clinice efectuate asupra altor vaccinuri, și anume că vaccinarea poate reduce riscul de transmitere.
„Am observat acest lucru în studiile efectuate pe animale. Aşa că ne aşteptam să existe probabil o oarecare reducere a transmiterii de la om la om. Iar acum începem să observăm acest lucru în studii efectuate în condiţii reale”, a spus Modjarrad.
Şi alte studii apărute recent sugerează că vaccinurile disponibile împotriva COVID-19 –