Acţiunea de săptămâna trecută a transportatorilor, care aproape a paralizat traficul pe centura Oradiei, mi-a relevat încă o dată că protestele împotriva autorităţilor au cumva darul de a se întoarce tot împotriva oamenilor obişnuiţi. Să îi cerţi simbolic pe cei de la Bucureşti blocând vreme de câteva ceasuri traficul în Oradea, la ore de vârf, mi se pare o frecţie mai inutilă decât cea aplicată unui picior protetic.
Cultura protestului pare să nu se maturizeze deloc în România. A rămas undeva la mentalitatea anilor 90, când „am ieşit în stradă” şi „am apărut la televizor” erau o pedeapsă şi o ruşine care mai puteau schimba lucrurile, iar de nu, măcar mai răcoreau creierele încinse. Dar ruşinea s-a estompat în timp, stomacurile s-au mai întărit şi nimeni nu mai suferă de jenă pentru aşa ceva. Astfel, la protestul tiriştilor supăraţi, cei mai înjuraţi de public au fost tot ei înşişi.
Cu toată simpatia pentru cauza şoferilor profesionişti aflaţi în situaţia de a-şi vedea diurnele impozitate, cred că e nevoie de o doză serioasă de naivitate să crezi că acest fel de a protesta poate avea un impact la nivelul Bucureştiului, locul în care funcţionează (cu rateurile de rigoare) creierul artificial al României. Bruma de simpatie a oamenilor s-a dus naibii atunci când traficul pe centură a devenit o capcană nemiloasă, încinsă de un soare dogoritor, pentru cei care credeau că vor ajunge la timp acasă, la serviciu sau în vacanţă.
Nu ştiu dacă există firme de consultanţă în domeniul protestelor, grevelor şi boicoturilor, dar, dacă nu există, cred că nişa asta ar trebui acoperită rapid. Un profesionist în domeniu le-ar fi explicat organizatorilor prea impulsivi că problema impozitării diurnelor afectează direct doar comunitatea restrânsă a transportatorilor, în timp ce pe ceilalţi români nu-i doare nici măcar la bască,