Marele premiu al campaniei E.ON – Energy Renew, o mașină electrică 100%, Opel Mokka-E, a ajuns la Corneliu Chiriță-Emandi din Timișoara, de profesie inginer auto, pasionat de acest domeniu. Campania a fost dedicată clienților E.ON care au ales să încheie un nou contract de furnizare din piața liberă de energie.
„A fost o surpriză deosebită pentru mine câștigarea marelui premiu. Mașina electrică este o variantă sustenabilă pentru a ne deplasa și de aceea consider că fiecare dintre noi trebuie să facem eforturi pentru a ajunge la o variantă mai verde a vieții noastre”, a spus Corneliu Chiriță-Emandi, prezent la Târgu Mureș pentru a intra în posesia premiului.
„Marele premiu, care a constat într-o mașină electrică, este o alegere firească, întrucât se înscrie în linia de sustenabilitate pe care noi ne-am propus-o în strategia companiei, pentru un viitor nelimitat de verde“, a declarat Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România, care a oferit cheia mașinii câștigătorului desemnat în urma unei tombole.
Campania s-a desfășurat anul trecut, în perioada 28 septembrie – 5 decembrie, iar în concurs s-au calificat clienți E.ON care au contractat unul dintre produsele de energie electrică sau gaze naturale de pe piața liberă, produse cu energie din surse 100% regenerabile, cu asistență tehnică inclusă sau soluții complete de energie care permit un control mai bun al costurilor.
Premiile campaniei au constat într-o mașină Opel Mokka-E, 100% electrică, precum și în 1.000 de seturi de becuri care reduc consumul de energie și 10 pachete de energie gratuită timp de un an (5 pachete de energie electrică și 5 de gaze naturale).
E.ON oferă clienților un portofoliu variat de produse și soluții care să asigure economii prin optimizarea consumului de energie,