Premierul Florin Cîțu l-a numit pe Claudiu Dolot șef la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în locul lui Eduardt Cozminschi. Dolot vine direct din poziția de șef de sucursală la BCR Caraș-Severin și a fost în trecut și director de sucursală la Volksbank, chiar în perioada în care banca austriacă dădea creditele cu clauze abuzive în România.
Claudiu Dolot a lucrat între 2006 și 2013 ca șef la sucursala Volksbank din Reșița, potrivit profilului său de LinkedIn. Perioada se suprapune, până în 2010, cu cea a ascensiunii fulminante a băncii cu capital austriac, care a crescut mai ales pe fondul creditelor în valută acordate persoanelor fizice.
Numele Volksbank a fost asociat, însă, împrumuturilor cu probleme, după ce banca s-a trezit cu un val de procese în care erau reclamate mai multe comisioane, cel mai cunoscut fiind cel de risc, dar și modificarea unor dobânzi fixe în timpul derulării contractelor.
Volksbank avea să piardă, în cele din urmă, pe la toate instanțele din țară și chiar și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde magistrații au arătat că instanțele naționale nu doar pot interveni să elimine comisionul de risc din contracte sau clauza care permite modificarea unilaterală a dobânzi, dar și că primul pare a nu avea contraprestație.
La scurt timp după decizia CJUE, Volksbank a fost cumpărată de Banca Transilvania, și acționarii austrieci au plătit pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei și restituirea unor comisioane către clienți, astfel încât BT a făcut chiar profit din achiziție. Volksbank a fost, de asemenea, chemată în instanță de ANPC în mai multe litigii.
BCR, la care Dolot lucrează din 2013, a avut de asemenea, probleme cu clauzele abuzive, mai ales în ceea ce privește variația dobânzii la creditele în euro după un indicator controlat de bancă.