Un copil de patru ani a fost salvat de pompieri, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 10 metri

Un copil de patru ani a fost salvat de pompierii de la ISU Bacău, după ce a căzut într-o fântână aflată în curtea locuinței. Incidentul a avut loc în localitatea Fărăoani din județul Bacău. 

Potrivit ISU, pompierii au coborât în fântână asiguraţi în coarde şi au reușit să scoată minorul în siguranță.

„Copilul a fost scos din fântână, conştient. Este evaluat de echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu.

copil fantana Foto: ISU Bacău

Fântâna are peste 10 metri adâncime, iar buza acesteia este mică, de câteva zeci de centimetri.

Poliţiştii vor efectua cercetări pentru a stabili împrejurările în care copilul a căzut în fântână.

Editor : A.A.

 » sursa: www.digi24.ro