ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Este ultimul articol scris de Nae lonescu în seria a doua a ziarului „Cuvântul” (21 ianuarie – 17 aprilie 1938) și ultimul articol scris de el în viață, redactat pentru a fi publicat în numărul de Paști al „Cuvântului”. În 15 aprilie 1938 este promulgată Legea pentru apărarea ordinii în stat, care deschide larg porțile abuzului; „Cuvântul” este suspendat în noaptea de 16 aprilie (numărul din 17 aprilie fiind tipărit, conform obiceiului, în acea noapte), prin ordinul șefului Serviciului Cenzurii din Ministerul de Interne, R. Hotineanu, la cererea regelui Carol al II-lea, un dictator criminal dement. Până la sfârșitul anului 1938 vor fi suspendate numeroase alte publicații. „Cuvântul” nu va mai apărea până la sfârșitul vieții lui Nae lonescu (15 martie 1940, când a decedat, potrivit unor mărturii, otrăvit).
ÎNVIERE
Patimile lui Hristos m-au cutremurat întotdeauna. Nu pentru suferința Lui. Așa era hotărât, ca El să fie jertfă expiatorie; și împotriva unor hotărâri luate acolo, sus, nu putem nimic. Dar pentru singurătatea Lui. Pentru lipsa noastră de la veghea Lui însângerată. „Hristos va fi în agonie până la sfârșitul lumii; în tot acest timp, să nu dormim” (Pascal)1. Înaintea lui Pascal ne-o spusese însă El: „Stați și vegheați!”2. Am stat. Dar nu am vegheat. Am stat obosiți și pasivi și atunci când El se ruga. Se ruga nu pentru noi, desigur, ci pentru El. Dar pentru ca să aibă destulă putere în clipa jertfei, care, totuși, pentru noi se împlinea.
Noi stăm să adormim. Și asta e un păcat. Dacă Dumnezeu se îndură, mântuirea vine oricum. Pentru că Dumnezeu poate orice. Dar așteptarea e, totuși, o condiție a mântuirii. Așteptarea activă, care, altfel, se zice deznădejde.
Și care e cea dintâi datorie a noastră. De la care lipsind, cădem în cel mai greu păcat – ispita deznădejdii. Nu ne mântuim prin vrednicia noastră, ci prin îndurarea lui Dumnezeu, care hotărăște într-un fel sau altul jertfa Mielului, suferința lui Hristos pentru noi. Dar prezența noastră activă la această jertfă ușurează suferința lumească, transfigurând-o. E, deci, în datoria noastră de a fi prezenți prin nădejde, un act de îndurătoare simpatie; și de sprijin. Sprijin de care oricine are nevoie. Căci s-a spus – Dumnezeu Însuși e trist când oamenii își întorc dragostea de la El.
Să nădăjduim, deci: mărturisind nădejdea prin prezența noastră la jertfa Mielului. E cea dintâi datorie, pentru că numai prin această jertfă a fost făcută cu putință mântuirea și pentru că, în afară de noi, jertfa e îndestulătoare pentru mântuire.
Hristos adevăratul Dumnezeu, cu moartea Lui călcând și înfrângând moartea noastră, nu a sfărâmat numai atunci porțile iadului, silindu-l să-și verse morții – dar a asigurat prin jertfa Lui învierea noastră.