Distribuie acest articol!
Trei reacţii raportate de un număr mic de persoane după vaccinarea împotriva Covid-19 cu vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi Moderna sunt studiate pentru a evalua dacă sunt posibile efecte secundare, a anunţat miercuri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), transmite Reuters.
Eritemul multiform, care este o formă de alergie a pielii, glomerulonefrita sau inflamaţia rinichilor şi sindromul nefrotic, o afecţiune a rinichilor caracterizată de pierderi de proteină prin urină, sunt studiate de comitetul de siguranţă al EMA, potrivit instituţiei.
Pfizer, care este de departe cel mai mare furnizor de vaccinuri pentru Covid-19 al UE, şi Moderna nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.
Puţin peste 43,5 milioane de doze de vaccin Moderna, Spikevax, au fost administrate în Spaţiul Economic European începând cu 29 iulie, a spus EMA, comparativ cu mai mult de 330 de milioane de doze de vaccinuri ale Pfizer, Comirnaty, dezvoltate împreună cu compania germană BioNTech.
Luna trecută, EMA a găsit o posibilă legătură între cazuri rare de inflamaţie cardiacă şi vaccinurile cu ARNm. Cu toate acestea, autoritatea de reglementare europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au subliniat că beneficiile acestor vaccinuri depăşesc orice riscuri.
EMA nu a oferit miercuri detalii despre câte cazuri ale afecţiunilor investigate au fost înregistrate, dar a spus că a solicitat mai multe date companiilor.
Agenţia nu a recomandat modificări ale etichetării vaccinurilor. Acesta a dezvăluit noile evaluări ca parte a actualizărilor de rutină la secţiunea de siguranţă a bazei de date a tuturor vaccinurilor autorizate şi a adăugat tulburările menstruale ca o afecţiune pe care o studiază în legătură cu vaccinurile, inclusiv cele de la AstraZeneca şi J&J, după actualizarea făcută de EMA săptămâna trecută.
Acţiunile Moderna, care au urcat cu peste 75% până la închiderea de marţi a tranzacţiilor, de la mijlocul lunii iulie, când au fost incluse în indicele S&P 500, au scăzut miercuri cu aproximativ 16%, la 384 dolari pe unitate.
Acţiunile listate în SUA ale BioNTech au coborât cu 14,4%, iar cele ale Pfizer cu aproape 4%.
Distribuie acest articol!