Ziua 75 de război aduce noi provocări în Ucraina. Țara se pregătește pentru noi bombardamente, în timp ce la Moscova, în Piața Roșie, a început o paradă fastuoasă dedicată Zilei Victoriei Rusiei sovietice asupra Germaniei naziste, în al Doilea Război Mondial.
Luni, Vladimir Putin și-a făcut apariția degajat în Piața Roșie salutând de la distanță mulțimea și a susținut un discurs sfidător, acuzând inclusiv că Rusia ar fi fost amenințată.
După ce a dispărut o vreme din spațiul public, iscând diverse speculații legate de soarta sa, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu (foto jos), a dat salutul de onoare armatei roșii.
Tot „Occidentul e de vină”
În discursul său de 9 mai, de la tribună, Vladimir Putin a vorbit în aceiași parametri ca până acum, atingând problema „degradării morale” a Occidentului, susținând că rușii luptă acum pentru securitatea propriului popor.
Între altele, liderul de la Kremlin a făcut referire la soldații morți, fără să precizeze numărul victimelor, arătând că au făcut ce au putut acolo, iar cei care au fost răniți vor fi ajutați de autoritățile publice ruse.
De asemenea, Putin a continuat să facă referire la „operațiunea militară specială” (și nu despre război), despre care a susținut că ar fi fost nevoie și „pentru care era timpul”.
„Nu vom uita…”
„Ziua Victoriei este sacră pentru noi, luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru”, a spus Putin, potrivit HotNews.ro, precizând că „suntem vigilenți pentru a limita pierderile” și lăsând impresia că toată lumea ar fi – nefundamentat – împotriva Rusiei.
„Au încercat să ne amenințe într-un mod inacceptabil (…) Nu vom renunța niciodată la dragostea pentru patria mamă din respect față de înaintașii noștri”,