Trotinete cu vedere: Ce condiţii a pus Primăria Oradea pentru prelungirea avizului pentru trotinetele Bolt

`

Părerea noastră

Folclor de Bihor

Mircea Chirila

Nu fac parte din categoria celor care sunt convinşi că hipermarketurile taman ce şi-au reînnoit stocul de bice, şi-au dat la galvanizat cătuşele şi au zugrăvit carcerele unde-i terorizează pe angajaţii recalcitranţi. Dar nu-i mai puţin adevărat că asupra unor angajaţi se exercită presiuni inadmisibile, profitând de starea lor de vulnerabilitate.

Cu tupeu

Florin Ciucaş

Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine…

Zic şi eu

Adrian Cris

Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!

Newsletter

Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:

Spune ce crezi

Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii,

 » sursa: ebihoreanul.ro