Tribunalul Bucureşti explică de ce nu a fost redeschis dosarul „10 august”: Motivele invocate de fosta şefă a DIICOT nu au suport

Motivele invocate de fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu în ordonanţa de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei „nu îşi găsesc suportul”, iar argumentele persoanelor vătămate nu pot fi analizate în acest cadru procesual, arată motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti privind clasarea dosarului „10 august”.

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii, marţi, motivele pentru care judecătoarea de cameră preliminară Daria Isabela Miheţ a respins pe 2 martie cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul „10 august”.

În motivarea deciziei, judecătoarea arată că susţinerile fostei şefe a DIICOT în ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale sunt neîntemeiate, iar motivele invocate de aceasta vizează chestiuni de ordin procedural şi nu substanţial, transmite Agerpres.

Judecătoarea explică faptul că, în prezenta cauză, ancheta penală a fost iniţiată din oficiu, a doua zi după evenimentele ce au avut loc în data de 10 august 2018, cu ocazia manifestaţiei cunoscute sub denumirea de „Mitingul Diasporei”.

Astfel, imediat după aceste evenimente, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, fiind derulate în paralel două anchete penale: una de către Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General şi cealaltă de către DIICOT. Ulterior, o parte din ancheta desfăşurată de către Secţia Parchetelor Militare a fost declinată şi reunită la ancheta desfăşurată de DIICOT.

Pe de altă parte, magistratul spune că Secţia Parchetelor Militare continuă investigaţiile penale cu privire la actele de violenţă ce au avut loc cu ocazia manifestaţiei „Mitingul Diasporei”.

„Revenind la ancheta penală desfăşurată de DIICOT şi finalizată prin ordonanţa nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020, judecătorul de cameră preliminară constată că la dispunerea soluţiei procurorul de caz a avut în vedere un amplu probatoriu administrat atât de către Secţia Parchetelor Militare (probe câştigate cauzei, urmare a prorogării de competenţă),

 » sursa: www.digi24.ro