Trei propuneri ale deputatului liberal Marilen Pirtea pentru intervenția în criza facturilor la energie

Criza creșterii galopante a facturilor la energie electrică și gaze este critică, atât pentru milioane de români, cât și pentru mulți dintre consumatorii industriali, strategici pentru economia reală.

Din interiorul guvernării, PSD avansează propuneri pentru amendarea și completarea Legii plafonării prețurilor la energie, urmând să ceară în ședința Coaliției modificarea acesteia.

Prof. Marilen Pirtea, deputat PNL Timiș, a explicat: ”Foarte bine! Vom dezbate și vom conveni în Coaliția de guvernare toate propunerile, apoi le vom susține în Parlament. Dar cu rugămintea publică, adresată PSD – să evite împingerea acestui subiect către o altă formă de tergiversare, așa cum s-a întâmplat și cu Certificatul StopCovid.

Soluția crizei facturilor la energie trebuie elaborată într-o săptămână, maximum două săptămâni, pentru ca apoi Parlamentul, convocat de urgență în sesiune specială, să adopte completările legislative. În caz contrar, dacă așteptăm primăvara pentru noile propuneri, criza nu va fi în niciun fel atenuată”

Pirta face câteva propuneri de bun simț, care pot fi luate în calcul, pe baza efectelor prognozate, și adoptate în noul pachet legislativ de prevenire a efectelor negative legate de escaladarea prețurilor la energie:

Înființarea unei Burse online a facturilor la energie în care să se centralizeze toate facturile la energie emise pentru consumatorii casnici și cei industriali, un instrument de monitorizare și prevenție a tentativelor de creștere nejustificată a valorii facturilor.

Ministerul Finanțelor va integra platforma de raportare cu toți furnizorii de energie din România, pentru toate facturile emise, care vor deveni publice, publicate online (fără datele personale), iar ministerul Energiei va monitoriza și va raporta creșterile zilnice ale costurilor facturate la energia consumată, va aduce în Guvern analizele zilnice și săptămânale și va propune măsuri sectoriale de ajustare și prevenție a creșterilor nejustificate constatate (peste media inflației prețurilor la energie la nivelul pieței europene),

 » sursa: ziuadevest.ro