Privind încordarea de la vârful partidului ce conduce coaliția de guvernare, îmi trec prin minte fel de fel de imagini al căror martor am fost de aproape douăzeci de ani în mediul politic liberal.
Te simți stimulat la un moment dat, cu timpul tău liber și voință stimulată de promisiuni de tot felul, să pui umărul la o construcție politică, motivat sau nu de un obiectiv personal, implicat sau nu financiar dar întotdeauna îndemnat de un apropiat cu veleități de lider care la rândul său este în aceeași situație cu tine, dar mereu cu un pas în față; și tot așa zidind un piedestal, ce va deveni o barieră la un moment dat, pe care tronează un decident, care mai devreme sau mai târziu te va privi de sus.
Un prieten cu veleități dovedite de lider politic explică într-un alt fel starea de lucruri din politică: oamenii nu trebuie puși laolaltă în atingerea unui obiectiv ci trebuie creat un culoar pentru fiecare, astfel încât să nu se creeze impresia că în ascensiunea lui imaginară se simte stânjenit de altcineva.
Problema este atunci când la capătul culoarului său pe piedestalul din față ta deja o “personalitate “ a ocupat o treaptă, de regulă un sus pus; odrasla cuiva cu trecere sau chiar a decidentului în cauza, un agamiță trimis din înălțimile puterii sau pur și simplu cineva care a cumpărat locul , așa cum tu o faci în mod obișnuit când mergi la cinematograf sau te urci în autobuz.
În această etapă, un individ care crede că are ceva de dat societății nu va renunța la crezul său, va caută o altă cale de a-și atinge orizontul, se va alătura oamenilor asemeni lui și va merge mai departe, alegând de fiecare dată exact ca în bancul cu cele două posibilități, dar cu siguranță împlinirea va apărea la final, sau nu. Cei care până mai ieri s-au folosit de buna lui credință și respectul pe care îl impune prin bun simț celor din jur nu vor stă cu mâinile în sân, îl vor lovi din toate părțile și cu siguranță odată scăpat din influență, indiferent ce va întreprinde va fi etichetat că traseist.
Cei care sunt ajunși pe cai numai de ei știute în înălțimile puterii, au o singură grijă; odată ajunși în capul mesei vor lovi fără scrupule cu vorba și fapta pe toți cei care încearcă să le amintească de unde au plecat. Interesele celor de la vârf nu se mai realizează prin traseism, așa cum sunt etichetați de regulă cei de jos: ei fac alianțe, fac și desfac partide, numesc și demit conduceri de instituții după interesul momentului, iar ca regulă generală manifestă un apetit incomensurabil pentru înavuțire. Doctrina, ideologia, deontologia pălesc până la dispariție când vorbim de interesele grupărilor de la vârful partidelor politice.
Când dau de greu și liderul adorat duce căruță în șanț, încep să schiaune în cor și încearcă să se lipeasaca de alt vehicul,