Una dintre cele mai mari tranzacții ale anului 2020, vânzarea acțiunilor companiei 100% românești, SMART DIESEL, către grupul german DKV Euro Service, se află pe masa Consiliului Concurenței.
Consultanții Alexandru Medelean (Wise Way Advisors) și Florin Cerna (BrinkThink Management) au asistat acționarii români, în calitate de M&A lead advisors, ai grupului SMART DIESEL în procesul de negociere și de semnare a contractului.
Povestea Smart Diesel începe să se scrie acum circa un deceniu, în 2010, an pe care compania l-a încheiat cu afaceri de nici 10 milioane de lei, pierderi şi opt salariaţi. În fiecare dintre anii ce a urmat compania a crescut, intrând totodată pe profit chiar din al treilea an (2012).
Ultimul bilanț depus la Ministerul de Finanțe arată o cifră de afaceri, aproape incredibilă pentru o firmă pur românească, de 1,536 miliarde de lei și un profit uriaș de 35.763.032 de lei, circa 7,3 milioane de Euro.
SMART DIESEL este în prezent cea mai mare companie antreprenorială din domeniul cardurilor de combustibil din România. Asociații principali, până în momentul tranzacției, sunt Ovidiu Andrieș (considerat de către Ziarul financiar “cel mai mare benzinar independent din România”) și Dorin Imbre, persoane neimplicate politic.
Grupul german DKV Euro Service este cel mai important furnizor european de servicii de carduri de combustibil și mobilitate pentru industria logisticii și transporturilor, activ în 45 de țări.
“Sunt încântat de colaborarea cu Alexandru Medelean si Florin Cerna. Au au avut o contribuție esențială la realizarea tranzacției și doresc sa le mulțumesc pe această cale pentru suportul lor” a declarat Ovidiu Andrieș, acționarul principal al grupului SMART DIESEL.
“A fost o oportunitate și o excelentă provocare profesională să asistăm acționarii Smart Diesel, un grup de antreprenori români inovativi și discreți,