Tragedie fără margini în Bacău. Cinci copii s-au înecat în râul Siret

Tragedia s-a produs duminică, 1 august, în jurul orei 18:00, când autoritățile au primit un apel la 112 din partea unui localnic din comuna Filipeni, județul Bacău. Conform spuselor acestuia, cei cinci copii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au mers la scăldat în Siret. Au intrat în apă și nu au mai ajuns la mal. Doi dintre copii erau frați.

M-am întâlnit cu ei pe drum și le-am spus “măi, întoarceți-vă înapoi, Siretul e escavat”, a spus localnicul.
Trupurile copiilor au fost găsite pe rând, după mai bine de trei ore de căutări, însă niciunul nu a mai răspunsma manevrelor de resuscitare.

copii-in-apa

La locul tragediei a ajuns și unchiul celor doi frați care și-au pierdut viața. „Au murit amândoi copilașii, nu a mai rămas niciunul. S-au băgat în apă, n-au știu să înoate. N-am crezut că o să fie chiar așa. Astea erau biciclete lor, bicicletele copiilor„, a spus bărbatul îndurerat. 

 „Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt„, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. 

Surse: stirileprotv.ro, www.digi24.ro.

 » sursa: qbebe.ro