Seceta face ravagii în România, tot mai multe zone agricole din țară fiind puternic afectate de lipsa acută a apei. Județul Timiș ar putea fi primul din țară în care întreaga suprafață agricolă va fi decretată calamitată.
Zona agricolă a judeţului Timiş ar urma să fie declarată zonă calamitată, după ce culturile de porumb au fost compromise de secetă, în aceeaşi situaţie urmând să se încadreze floarea soarelui şi soia, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Gabriel Ilaş, inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Agricole.
De asemenea, producţia de lapte a început să scadă, ca urmare a faptului că ovinele şi bovinele nu mai au iarbă de păşunat.
Seceta este fără precedent, iar fermierii spun că pământul nu mai are umezeală până la un metru adâncime.
“Presupunem că se va declara zonă calamitată din cauza secetei, pentru că porumbul, cel puţin, arată jalnic, în sensul că, chiar dacă din afară lanul se vede frumos, în picioare, verde, înalt, de jos începe să se usuce, iar ştiuletele are în interior 10-15 până la 50 de boabe. Nu a polenizat. Ştiuleţii vor fi goi de boabe, producţiile vor fi slabe, iar fermierii spun că vor toca planta; dacă vor scoate producţii de 1.000 de kilograme la hectar, vor fi fericiţi. Nu mai vorbim de lanurile joase, care nici nu au mai apucat să se dezvolte ştiuletele. Lanurile respective nu mai au nicio şansă, iar cele care au apucat să vegeteze, nu au mai apucat polenizarea”, a spus Gabriel Ilaş.
Potrivit specialistului agricol, floarea soarelui arată, încă, bine dar nu se ştie cât va mai rezista secetei prelungite.
“La soia, probabil că se va repeta situaţia de la porumb, este faza de înflorit, talia plantei este bună,