Terase… de iarnă: Cum funcționează localurile din Oradea sub restricțiile impuse în sezonul rece (FOTO)

Să te bucuri de un prânz, o cină sau un vin „în oraş” devine tot mai dificil. În Oradea incidenţa cazurilor de Covid-19 depăşeşte borna de 3 la mia de locuitori, astfel că restaurantele şi cafenelele nu pot funcţiona în spaţii închise. În plus, din noiembrie guvernanţii au subliniat că nici terasele „blindate” cu acoperiş şi pereţi din orice material nu mai pot funcţiona în pandemie.

La debut de sezon rece, deci, „jucătorii” din HoReCa nu au prea multe opţiuni. Unele restaurante – cum ar fi Corsarul, Spoon, Euphoria Biergarten, Cyrano – au tras obloanele, iar altele se axează în principal pe livrări. Mai sunt şi câteva cafenele şi restaurante care se încăpăţânează să primească oaspeţi, dotându-şi terasele cu încălzitoare puternice, blănuri de oaie şi, în unele cazuri, păstrând inclusiv pereţii protectori, chiar cu riscul amenzilor…

Zonă roşie

După o vară în care restaurantele şi cafenelele din Oradea au avut o activitate destul de bogată, odată cu venirea sezonului rece şi cu creşterea acută a cazurilor de Covid, situaţia s-a schimbat radical. Din 27 octombrie, oraşul a intrat în aşa-numitul „scenariu roşu”, depăşind rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori (între timp incidenţa este de 5,9), astfel că localurile au trebuit să oprească activitatea în spaţii închise, excepţie făcând hotelurile, care pot în continuare să ţină deschis, însă pot omeni doar persoanele cazate.

Din 9 noiembrie, regulile au devenit şi mai stricte. Guvernanţii au subliniat, printr-un act normativ, că între locaţiile care nu pot funcţiona în zonele din „scenariul roşu” se numără şi „spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Cu alte cuvinte, terasele „îngrădite” nu sunt considerate,

 » sursa: ebihoreanul.ro