Telegondola din Mamaia s-a blocat cu peste 100 de oameni în cabine. ISU Dobrogea: Două persoane au suferit atacuri de panică

Telegondola din Mamaia s-a blocat în timp ce mai multe persoane se aflau în cabine. Jumătate de oră au stat suspendați oamenii în interiorul telegondolei, iar o femeie a leșinat. Șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei, a declarat la Digi24 că a fost vorba de o problemă tehnică și că în jur de 90 de persoane au fost coborâte deja, dintre care două au suferit atacuri de panică. 

Cabinele telegondolei au fost acționate manual, au anunțat salvatorii, ajunși la fața locului. 

„A apărut o defectiune la sistemul de rulare. Personalul a actionat sistemul de urgențe, iar apoi rularea se face mai incet, dar în condiții de siguranță. Am asigurat echipaje de urgență la cele două puncte de urcare și coborare ale telegondolei. Din peste 90 de persoane scoase din cabinele de telegondola, două au suferit atac de panică. Una dintre ele a fost transportată la Spital. În scurt timp se va finaliza acțiunea. E o viteză de rulare de siguranță acum. Se poate comunica printr-un sistem radio cu cei din cabine. Am fost apelați prin sistemul de 112 de persoanele care au sesizat că există o problemă. Mai sunt în jur de 15 persoane de extras, iar acțiunea se va finaliza în scurt timp”, a declarat șeful ISU Dobrogea la Digi24.

„Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat, din cauza unei probleme tehnice a trebuit sa oprim instalația. Colegii de la departamentul tehnic lucrează să remedieze această problemă cât mai repede cu putință! Încă o dată ne cerem scuze pentru situația creată!”, au transmis reprezentanții Telegondolei pe pagina de Facebook. 

Editor : A.A.

 » sursa: www.digi24.ro