O maşină marca Dacia Logan, aparţinând restaurantului Due Fratelli, a ajuns cu roțile în sus, duminică seară, în parcarea cartierului Prima de pe strada Oneştilor din Oradea.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23.05, în fața blocului P1. „La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul 2 Oradea, care au acţionat pentru a asigura protecţie împotriva incendiilor, au decuplat bornele acumulatorului autoturismului şi au asigurat zona”, a declarat luni pentru BIHOREANUL, maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
La locul accidentului au ajuns şi o echipă a SMURD Oradea, care din fericire nu a intervenit, nefiind înregistrate victime.
(sursa foto: Facebook)
Împrejurările evenimentului rutier nu sunt clare, însă imaginile de la locul producerii tamponării, cu maşina marca Dacia Logan răsturnată au fost distribuite de internauţii orădeni pe Facebook.
Din câte se pare, mașina a ajuns cu roțile în sus după ce ar fi lovit o altă mașină.
Potrivit unor mesaje postate pe grupul de Facebook Info City Oradea Bihor România, șoferul ar fi condus prin cartier cu viteză.
„Soferul care conducea masina Dacia a circulat prin cartier cu o viteza foarte mare, acolo unde de fapt indicatorul arata ca este cartier si se circula cu 5km/ora, a intrat in masina noastra in care aveam 3 copii (7 ani, 12 ani si o bebelusa toti legati in centura) dar puteam la ora asta sã fim morti toti! A ramas socul si trauma mare dar as striga in gura mare sã se potoleasca toti nebunii care circula cu viteza si neatentie sã se potoleasca odata ca distrug vieti si familii nevinovate!!!!”, a scris o femeie care susține că s-a aflat în mașina lovită.
Conform ofițerului de presă al Poliției Bihor,