Marcel Ciolacu ar vrea să plece. Să se retragă discret, cu pensia asigurată, să se facă uitat printr-un post călduț pe la vreo instituție internațională sau pe lângă vreun mare jupân al PSD-ului. Dar nu poate. Sistemul nu-l lasă. Încă mai e nevoie de el ca să ducă la capăt ce-a început – adică să stea la guvernare și să înghită tot disprețul popular, ca să poată veni alții „curați” după el.
De ce se grăbește Ciolacu să iasă din scenă? Nu e greu de ghicit. Sub mandatul său, România s-a dus în cap economic, s-au dublat taxele, s-au umplut buzunarele clientelei politice, iar ca bomboana de pe colivă, au fraudat prezidențialele din 2024 prin anularea ilegală a turului 1. O mișcare atât de grosolană, încât nici măcar baronii PSD și PNL nu știu cum să mai acopere scandalul.
Problema e că Ciolacu nu e un jucător pe termen lung. Nu are nici rezistența lui Iliescu, nici aroganța lui Dragnea. A fost împins în față să fie premier, și-a jucat rolul de păpușă de serviciu, dar acum, când trebuie să plătească nota de plată, ar fugi și mâine. Doar că băieții din spate îi spun să mai reziste puțin. Încă nu s-a terminat treaba.
Așa că Ciolacu va mai sta. Va mima reforma, va recita texte despre responsabilitate și greaua moștenire, până când va fi scos din decor, fie de vot, fie de „colegii” săi. Însă când va pleca, va lăsa în urmă exact ce a construit: haos, datorii și o democrație făcută praf.