Prețul gazelor naturale a crescut brusc pe Bursa Română de Mărfuri cu 12% în ultimele 2 zile. Aparent această creștere este în tandem cu creșterea prețului pe Bursa Europeană TTF și este pusă pe seama crizei Ruso-Ucrainene. Dar vremea extrem de caldă face ca România să aibă suficiente gaze din intern pentru a acoperii consumul. Fluxurile fizice de gaze importate din Vestul Europei (conectate la prețul burselor europene) sunt nule, astfel această justificare, aparent nu se poate susține. Totuși România importă virtual gaze, adică deși nu intră molecule de gaze, intră facturi cu gaze ”importate virtual”. În același timp România exportă (sau reexportă) cantități importante de gaze naturale în Ungaria ”invizibile”, datorită backhaulului realizat pe punctul de import Csanadpalota. În present gazele care intră sunt sensibil egale cu cele care iasă din România prin punctul Csanadpalota, respectiv deși fluxul fizic este zero, pe ”hârtie” se importă și exportă gaze prin acest punct.
În graficul de mai sus se pot observa Renominalizările făcute în punctul Csanadpalota, disponibile pe siteul Transgaz. Respectiv, observăm că în aceeași zi se exportă și importă gaze prin același punct. Astfel, se prezintă că România și a redus importurile din Ungaria și au crescut exporturile.
Deși conform graficului de mai jos, fluxurile fizice de gaze indică doar că au scăzut importurile din Ungaria, realitatea comercială este alta.
Fizic gazele nu pot să intre și să iasă în același timp pe același punct, astfel gazele exportate nu iasă din România, dar se reduc cantitățile de gaze intrate din Ungaria cu valorile exportului virtual.
Gazele importate din Ungaria ating un preț de cca 70 euro/MWh, iar gazele exportate în Ungaria sunt la un nivel inferior (conform unor surse 54 euro/MWh, alte surse vorbesc de 68 euro/MWh).