Nivelul de stres cu care se confruntă mai mult de jumătate dintre femeile care lucrează (53%) este mai mare decât în urmă cu un an, iar 46% susțin că sunt epuizate, conform studiului Deloitte Women @ Work 2022, realizat la nivel global.
De altfel, epuizarea (burnout) este unul din principalele motive pentru care femeile decid să demisioneze (40%). Mai mult de jumătate dintre participantele la studiu vor să renunțe la actualul angajator în următorii doi ani și doar 10% plănuiesc să își mențină locul de muncă mai mult de cinci ani.
Pe de altă parte, studiul arată o diferență semnificativă de stare și de atitudine a femeilor ai căror lideri susțin egalitatea de gen. Doar 3% dintre acestea se simt epuizate, 90% dintre ele spun că nivelul lor de motivație la locul de muncă este bun sau extrem de bun, niciuna nu își caută în prezent un nou loc de muncă și doar 9% iau în calcul să plece în următorii doi ani. Dintre cele care lucrează cu astfel de lideri, 87% spun că beneficiază de un sprijin adecvat pentru sănătatea emoțională din partea angajatorilor și pot vorbi cu ușurință despre problemele personale de acest gen la locul de muncă.
Studiul mai arată că, deși modul de lucru hibrid a fost implementat de multe companii în ultimul an – 44% dintre femeile angajate la nivel global muncesc într-un sistem de acest tip -, mai mult de jumătate dintre acestea (54%) susțin că nu beneficiază de suficientă flexibilitate cu privire la locul și momentul în care ar trebui să muncească, iar 64% consideră că angajatorii lor nu au stabilit reguli clare din aceste puncte de vedere, aspect care le creează dificultăți, în special celor care au alte persoane în îngrijire.