Descoperire surpriză pentru polițiștii din Drobeta Turnu Severin, chemați de vecini în control într-un bloc din oraș.
Într-un apartament, ei au dat peste un struț ajuns la maturitate. Pasărea era ținută captivă de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care acum a fost amendat cu 3.000 de lei.
Potrivit reprezentanții DSVSA Mehedinți, care i-au însoțit pe polițiști la verificări, struțul era bine hrănit, dar garsoniera era mult prea mică pentru dimensiunile lui.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, sâmbătă, că într-un bloc situat la marginea orașului Drobeta-Turnu Severin este ținut captiv un struț. Drept urmare, proprietarul își poate păstra pasărea, dar trebuie să o mute la curte.
Potrivit spotmedia.ro., struțul aparține unei familii de romi, care are pasărea de când era pui. Inițial, l-au ținut în curtea unei case din Drobeta Turnu-Severin. Apoi, pentru că i-au reclamat vecinii, l-au mutat în garsonieră.