Strigăt disperat al unei mame care și-a pierdut băieții într-un accident cauzat de o căruță nesemnalizată: „Nimeni nu mișcă un deget!”

Căruțele se adaugă pericolelor de pe șoselele României și sunt, în multe situații, cauza unor accidente mortale, deși circulația lor e interzisă pe drumurile naționale. Peste 50 de oameni și-au pierdut viața, în aproape 250 de accidente implicând căruțe, de la începutul anului trecut și până acum. Cel mai greu de evitat sunt noaptea, când circulă fără niciun fel de semnalizare. O familie care și-a pierdut doi copii într-un accident cu o căruță, în Teleorman, a organizat un protest ca să atragă atenția asupra fenomenului.

4 august 2021 va rămâne mereu o zi neagră în memoria unei familii din Teleorman după ce și-a pierdut băieții, de 19 și 22 de ani, într-un accident rutier. Mașina în care erau s-a izbit de o căruță nesemnalizată, în care se aflau 6 persoane. Părinții au organizat un protest pentru a atrage atenția asupra atelajelor pericol în trafic. „Jos nepăsarea!” au strigat protestatarii afișând pancarte pe care scria „Vrem dreptate pentru Radu și Ștefan!”.

„Aici căruța a circulat noaptea cu gabarit depășit, care depășea axul drumului, două căruțe pline, noaptea, nesemnalizate, iar căruțașii erau în stare de ebritate. Eu copiii nu pot să îi mai aduc înapoi. Nimeni nu mișcă un deget, de ce, de cine sunt protejați, nu știm”, a declarat pentru Digi24 Flori Dinu, mama celor doi băieți.

Deși în legislație scrie clar că atelajele nu au voie să circule pe drumurile naționale, ele sunt peste tot. Au constatat-o jurnaliștii Digi24 într-un experiment. 

Alexandra Dinu – jurnalist Digi24: „Suntem pe drumul care leagă Capitala de Teleorman și pe drumul național, într-o curbă, ne-am întâlnit cu o căruță. Circulă aproape de marginea drumului, dar este cu siguranță un pericol pentru șoferii care merg pe aici”.

„Drum național, două caruțe, pe pod!” – au constatat și alți șoferi care și-au postat experientețele pe YouTube.

 » sursa: www.digi24.ro