Statul român își pune cetățenii pe locul doi – CRITICII.RO

Ne confruntăm cu o situație greu de crezut în anul 2022, în Europa. Diplomația dintre Rusia și Ucraina a luat sfârșit.

Putin a intrat cu bocancii în Ucraina, astfel lucrurile s-au înrăutățit, țara este bombardată din toate direcțiile. După cum a anunțat ONU, peste 1,5 milioane de ucraineni au părăsit țara și au mers către țările vecine. În România, de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, au trecut granițele și au călcat pe pământ românesc aproape 120.000 de refugiați. Societatea civilă și instituțiile locale au pus la dispoziție 12.324 de locuri de cazare și ca de obicei, oamenii s-au mobilizat înaintea autorităților. Este de lăudat și de apreciat faptul că îi ajutăm pe ucraineni cu tot ce putem, de la alimente, haine și cazare. Românii au contribuit la asigurarea transportului refugiaților în toate județele țării, neexistând rute predestinate sau mijloace de transport speciale pentru aceștia. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, avea obligația de a efectua demersuri oficiale în scopul ajutorării refugiaților ucraineni, dar s-a lăsat păgubaș.

Autoritățile, însă, uită un lucru foarte important. Românii au avut și încă au nevoie de ajutor. Avem atâtea comunități sărace, avem nevoie de formare profesională, avem nevoie de locuri de muncă, avem nevoie de recondiționarea spitalelor, avem nevoie de ajutor din partea statului. Conform unui raport privind drepturile copilului, realizat de Organizația Salvați Copiii România și Avocatul Poporului, peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi. O treime din copiii României trăiesc în pragul sărăciei, sunt privați de educație și sănătate. Mai mult, condițiile de viață ale copiilor cu dizabilități și ale celor din mediul rural s-au agravat.

Noi, românii suntem mereu uitați de cei care ne conduc din scaunele înalte ale Guvernului. După cum putem observa, autoritățile române nu ridică un deget pentru societatea românească.

Pentru România principala prioritate ar trebui să fie binele cetățenilor români, investirea, implicarea și ajutarea acestora pentru a duce o viață cât mai bună. Dar statul român ce face? Consideră că nu este nevoie, românii se descurcă cum au mai făcut-o și până acum.

Noi, cetățenii români vrem să fim prioritari pentru statul român, cum ar fi firesc, apoi ceilalți.

Dragi conducători ai statului român, când aveți de gând să vă treziți și să luptați pentru români? Când o să contăm și noi? Răbdarea românilor a ajuns la fundul sacului.

Nu uitați că nu v-ați născut pe acele scaune înalte, ci ați fost puși acolo de către popor.

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro