Sfârșitul sesiunii parlamentare înseamnă încheierea primelor șase luni de guvernare PNL-PSD-UDMR. Pe fondul pandemiei și a războiului din Ucraina, acțiunile coaliției de guvernare au condus la o serie de politici guvernamentale cu rol nefast la nivelul populației de rând. Senatorul AUR Sorin Mateescu a realizat o radiografie a celor șase luni de guvernare a PNL-PSD-UDMR și a dat temă coaliției pentru această vară, susținând că ne așteaptă o ,,toamnă toridă”.
„Actualii guvernanți nu doresc să se realizeze ceva durabil în viitorul apropiat. Doar amenințarea unui război la frontiere mai schimbă un pic obiectivele individuale ale coaliției PSD-PNL-UDMR. În rest „totul e tăcere” sau mai nou atenuăm criza economică cu 50 de bani la litru de combustibil. Bâlbâielile guvernamentale în domeniul politicilor agricole, financiare și al prețurilor utilităților publice, amestecate cu setea de funcții publice a social-democraților sau liberalilor, au creat premisa unui haos instituțional, dar totuși cu o comunicare organizată pentru a se crea o altă impresie publică. Se vede că suntem conduși de un fost șef de stat major și nu de un civil”, a declarat senatorul AUR Sorin Mateescu.
Mai mult, Mateescu susține că, în ciuda eforturilor de a accesa fonduri europene sau de aliniere la occident, metehnele guvernamentale de ani de zile și clientelismului instituțiilor publice față de liderii politici actuali vor continua să se impună peste orice idee de reformă și dezvoltare reală a acestei țări.