Revitalizarea sistemului profesional din România – a fost subiectul prezentat de senatorul AUR Sorin Lavric în conferința de presă organizată de Alianța pentru Unirea Românilor. Senatorul propune un proiect legislativ care vizează modificarea Legii Educaţiei Naţionale, în sensul încurajării absolvenţilor de gimnaziu de a merge spre şcolile profesionale, ca răspuns la criza de forţă de muncă din ţară.
Potrivit lui senatorului Lavric, AUR propune un sprijin de 250 de lei pentru fiecare elev care urmează cei trei ani de studiu la şcoala profesională. Banii ar urma să vină de la Ministerul Educaţiei, pregătirea elevilor să fie în concordanţă cu registrul calificărilor, şcolarizarea să se facă în funcţie de cerinţa pieţei de muncă, la încheierea şcolii profesionale elevii să primească un certificat de absolvire, iar Ministerul Educaţiei şi cel al Muncii să-i ajute să se angajeze.
„Astăzi, trebuie să dăm cu tunul ca să mai găsim un meseriaș profesionist. Dacă ne uităm în catalogul de calificări de meserii, în acel registru național, sunt peste 450 de meserii pe care trebuie să le acoperim. Cum să le acoperim, dacă școlile noastre profesionale nu mai scot și nu mai educă copii? Tinerii, după ciclul gimnazial, nu mai au nicio motivație ca să intre în școlile profesionale, din varii motive. Abia 14 -15% dintre elevii care au încheiat gimnaziul merg către şcolile profesionale şi atunci noi trebuie să-i motivăm pe aceşti copii să vină la aceste şcoli profesionale, pentru că altminteri criza de forţă de muncă a acestor meserii este nu acută în România, ci este cronică. Şi atunci noi propunem un proiect legislativ care să modifice câteva articole din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. Dacă nu se duc acolo şi se duc la liceele teoretice, nu vor face faţă selecţiei valorice, vor claca, va apărea depresia, vor ajunge să fie şomeri, vor abandona şcoala şi, mai devreme sau mai târziu, fie vor cocheta cu plecarea în străinătate sau, şi mai grav, vor intra sub spectrul vieţii pline de infracţiuni. Şi atunci, ca să preîntâmpinăm această plagă, le cerem profesorilor ca în mod politicos, cu tact, să le spună adevărul în privinţa înzestrării lor, pentru că, din păcate, astăzi, din cauza flagelului corect politic, profesorii sunt îndemnaţi să-i menajeze, să-i cocoloşească pe elevi. Dacă vor şti adevărul, atunci vor alege drumul bun, altminteri se vor rătăci şi îşi vor rata viaţa”, a precizat senatorul AUR Sorin Lavric.
Senatorul AUR Sorin Lavric a propus următoarele măsuri:
1. Sprijin de 250 de lei pentru fiecare elev care urmează cei 3 ani de studiu la școala profesională;
2. Cantina și internatul trebuie să fie asigurate tot timpul. Banii pentru masă și casă trebuie să vină de la Ministerul Educației, acolo unde există fondurile necesare;
3. Pregătirea elevilor trebuie să fie în concordanță cu registrul calificărilor. Copilul trebuie să știe de la bun început ce meserie va îmbrățișa;
4. Numărul de elevi primiți în școlile profesionale trebuie să asculte de cerința pieței de muncă;
5. Întotdeauna la terminarea celor 3 ani de școală profesională se eliberează un certificat de calificare. Pentru ca elevii să beneficieze de calificarea obținută, Ministerul Educației, împreună cu Ministerul Muncii, trebuie să îi sprijine în a-și găsi un loc de muncă;
6. Îndrumarea elevilor care la terminarea gimnaziului nu obțin mai mult de media 5 către școlile profesionale. Acestor copii trebuie să li se spună faptul că își pot construi un viitor urmând cursurile unei școli profesionale. În acest sens, profesorii vor avea un rol esențial în îndrumarea elevilor.
Prin modificările propuse de AUR putem să ameliorăm criza cronică de forță de muncă din România, dar oferim și tinerilor posibilitatea de a-și construi un viitor pornind de la o meserie de bază.