Distribuie acest articol!
Emmanuel Macron, actualul președințe al Franței, ar pierde alegerile prezidențiale în fața candidatei partidului conservator Les Républicains, Valérie Pécresse, arată un sondaj realizat de institutul Elabe, citat de France24.
Valérie Pécresse a fost avantajată de faptul că, recent, a fost desemnată președinta regiunii Ile-de-France, așa că a câștigat 11 puncte procentuale față de sondajul precedent al Elabe, realizat pe 23 și 24 noiembrie. Ea a urcat astfel la 20% din intenţiile de vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Macron, în schimb, e creditat cu 23%, dar a pierdut două puncte față de sondajul anterior.
Dacă cei doi ar ajunge să se înfrunte în al doilea tur de scrutin, Macron ar fi învins de Pécresse. Primul candidat ar obține 48%, iar al doilea 52%.
Sondajul mai arată că, în primul tur, ambii i-ar devansa pe candidații Marine Le Pen, 15%, și pe Eric Zemmour, 14%. Prima a pierdut 5%, iar al doilea a câștigat un procendt față de sondajul anterior.
Jean-Luc Mélenchon, ecologistul Yannick Jadot și socialista Anne Hidalgo, candidații de stânga, au sub 10%: 8, 7, respectiv 3%.
57% dintre ce care au răspuns sondajului sunt „destul de siguri că vor vota”, dar „44% dintre cei care intenţionează să voteze nu sunt siguri de alegerea lor şi se pot răzgândi”.
„E o dorinţă de alternanţă, concretă, cu soluţii pentru ţară și noi le întruchipăm astăzi. E doar începutul”, a declarat Valérie Pécresse, la BFMTV.
Sondaj a fost realizat pe internet, pe 6 şi 7 decembrie. Au participat 1.474 de persoane majore rezidente în Franţa continentală, din care 1.354 sunt înscrise pe lista electorală. Marja de eroare e între 1,2 şi 3,1%.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța va avea loc în aprilie 2022.
Distribuie acest articol!