Serialul care a nemulţumit Ucraina: „Emily in Paris”, considerat „jignitor” după ce a portretizat o ucraineancă furând din magazine

Ministrul ucrainean al Culturii a trimis o plângere către Netflix, în care reclamă drept „jignitoare” apariţia în serialul „Emily in Paris” a unui personaj feminin de origine ucraineană, care fură din magazine de lux, conform BBC News. 

Personajul Petra este interpretat de actriţa ucraineană Daria Panchenko, iar într-unul din episoadele din sezonul al doilea al serialului „Emily in Paris”, ucraineanca apare la un curs de franceză pentru migranţi. Acolo, Petra o întâlneşte pe Emily, o americancă mutată la Paris, alături de care merge la shopping în magazine de lux din capitala Franţei. În loc să plătească, personajul ucrainean fură obiectele de vestimentaţie şi fuge, iar prietenia cu Emily ia sfârşit. 

Oleksandr Tkachenko, ministrul Culturii din Ucraina, a descris imaginea caricaturală în care este descrisă Petra drept „jignitoare” la adresa Ucrainei. Petra, interpretată de actriţa Daria Panchenko, este prezentată nu doar ca hoaţă, dar şi ca o femeie cu gusturi vestimentare îndoielnice, care se teme să fie deportată.

„În Emily in Paris, avem o imagine caricaturală a unei femei din Ucraina, imagine care este inacceptabilă. Mai mult, este jignitoare”, a scris Tkachenko pe platforma Telegram. „Aşa sunt văzuţi ucrainenii afară?”, a adăugat el, potrivit BBC, citat de Hotnews.ro. 

Oleksandr Tkachenko a trimis o scrisoare către reprezentanţii Netflix, relatează presa din Ucraina.

De asemenea, portretizarea oamenilor din Ucraina în serialul „Emily in Paris” a stârnit şi tot soiul de comentarii online. O femeie ucraineancă, stabilită în Paris, a descris felul în care au fost prezentaţi aceştia drept „ruşinos şi scandalos”, postarea ei de pe Instagram adunând 75.000 de aprecieri.

Serialul a mai fost criticat pentru modul în care descrie diferite naţionalităţi. După lansarea primului sezon, producţia a primit critici pentru că ar promova imagini stereotip despre Paris şi despre parizieni.

 » sursa: ebihoreanul.ro