A.Ş., din Constanţa, a fost prins pentru a doua oară în timp ce conducea un autovehicul fără a deţine permis de conducere. De meserie mecanic auto, acesta a fost surprins conducând autoturismul Mercedes Benz fără permis de conducere de către organele de poliţie. Motivarea acestuia a fost că este mecanic auto și dorea să vadă dacă reparația efectuată la acest autoturism a fost eficientă.
Organele de poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Mercedes Benz, de culoare alb, constatând că la volan se afla inculpatul A.S., care a declarat lucrătorilor de poliție că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că s-a deplasat pe o distanță de aproximativ 150 metri, deoarece este mecanic auto și dorea să vadă dacă reparația efectuată la acest autoturism a fost eficientă. De asemenea, acesta a fost testat la ora 1816, cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a cerut îndurare
Inculpatul A.Ş. a precizat că regretă foarte mult comiterea faptei. Mai arată că este angajat ca mecanic auto, iar la acel moment mașina pe care a condus-o era în reparație și, sub ea exista o pată de combustibil și, dacă nu ar fi plecat cu ea existau șanse să ia foc, așa încât, a condus mașina fiind obligat de anumite circumstanțe. Este căsătorit, are copii și are și nepoței, solicită o pedeapsa mică și îndurare.
Ce a spus instanţa
Instanţa a luat în calcul că inculpatul a suferit anterior 3 condamnări în străinătate, una dintre acestea vizând o faptă similară celei din prezenta cauză. Instanţa a decis condamnarea lui A.Ş. la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Virgil STOIAN