Scrisoarea unei mamei din Târgoviște către o profesoară: „Asta e răzbunare. Nu e cel mai bun la matematică, dar e copilul meu”

Dacă stăm bine să ne gândim, la școală nu ne era teamă de matematica în sine, de formule, fracții și integrale, ci de profesorii care nu erau mereu tocmai blânzi și înțelegători. Se pare că orele de mate nu sunt neapărat mai plăcute nici în prezent! Nicoleta Ioniță, o mamă din Târgoviște, scoate în evidență problemele sistemului educațional printr-o scrisoare adresată profesoarei de matematică a fiului său.

baiat care scrie in fata unui laptop

Femeia explică cum profesoara i-a pus de mai multe ori absențe băiatului ei fiindcă acesta nu a deschis camera laptopului de pe care face ore online. Mai mult decât atât, ea spune că și-a găsit copilul plângând după ora de matematică și îi cere profesoarei să nu își mai aștepte elevii „la cotitură”, dându-le teme din materia pe care nu a predat-o încă.

Scrisoarea unei mamei din Târgoviște către profesoara de matematică a copilului său

Iată scrisoarea pe care Nicoleta Ioniță i-a adresat-o profesoarei de matematică a copilului său, pe Facebook:

„Doamna profesoară,

Sunt convinsă că această scrisoare va ajunge într-un final și la dumneavoastră. Sunt mama lui Tedi și va asigur că în școlile românești sunt mulți de Tedi și mulți profesori că dumneavoastră. Sper că această scrisoare să nu aibă repercursiuni asupra copilului meu, dar, dacă va avea, să știți că nu voi lasă lucrurile așa, înainte de toate eu vreau un copil fericit, nu un copil timorat, vreau să participe cu drag la ore nu să tremure și să îi fie frică atunci când se apropie ora dumneavoastră.

Îmi pare rău că nu îl pot certa pentru absențele pe care i le-ați pus doar pentru că nu a deschis camera imediat, v-ați gândit că poate nu îi funcționa bine internetul?

 » sursa: qbebe.ro