Unde și cum trebuie să căutăm pentru a găsi viață inteligentă în afara sistemului nostru solar, întreabă – dar și răspunde – Forbes. Această întrebare supremă a dobândit o nouă dimensiune după descoperirea lui TOI-561b, o exoplanetă veche de 10 miliarde de ani puțin mai mare decât Pământul, care există cam de la începuturile galaxiei noastre, Calea Lactee.
Nu se crede că ar exista viață inteligentă chiar pe TOI-561b. Poate fi una din cele mai vechi planete solide descoperite vreodată, dar parcurge în doar 10,5 ore orbita în jurul stelei sale și nu s-ar afla în „zona locuibilă” a stelei. Este și la o distanță de 280 de ani-lumină, prea departe pentru a schimba mesaje cu o civilizație. Ea mai este și un „Super-Pământ”, care nu este locul ideal în care să căutăm forme de viață.
Dar ne oferă un indiciu. Dacă planete solide ca a noastră s-au format cu mult mai înainte decât credeam până acum, atunci cu cât mai bătrână și mai solidă este o planetă, cu atât mai sigur ar putea găzdui o formă de viață. În consecință, cum putem mări șansele de a găsi viață inteligentă în afara Sistemului Solar?
Iată trei direcții de acțiune pentru a dinamiza căutarea de inteligențe extraterestre (SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence, termenul consacrat în domeniu):
Să căutăm în apropiere
Are vreun rost să căutăm planete solide ca Pământul dincolo de vecinătatea noastră cosmică? „Nu vrem să vorbim cu extratereștri aflați la 1.000 de ani-lumină depărtare – vrem să găsim planete solide și civilizații străine care sunt aproape, ca să putem avea o conversație”, spune Lauren Weiss, lider de colectiv și cercetător postdoctoral la Universitatea din Hawaii. Ea a condus recent o echipă care descoperit „Super-Pământul” bătrân de 10 miliarde de ani.