Ca parte a misiunii sale de a înțelege natura depresiei și singurătății, Harry Harlow, un cercetător influent la sfârșitul anilor 1960, a proiectat o încăpere care mai degrabă ar putea fi considerată un aparat de tortură decât un dispozitiv științific, relatează IFL Science.
Experimentul a fost elaborat de psihologul american Harry Harlow în speranța obținerii unui model al depresiei la animale care să poată fi extrapolat pentru a înțelege mai bine boala la oameni și pentru a dezvolta posibile tratamente.
Macacii lui Harlow erau plasați într-o structură verticală încăpătoare în formă de con creată din oțel inoxidabil. Podeaua încăperii era făcută dintr-o plasă de sârmă, pentru a permite excrementelor să cadă prin fundul său.
În cadrul acestei încăperi, maimuțele urmau să fie hrănite și să primească apă însă erau lăsate singure timp de săptămâni la rând.
„Groapa disperării”
Harlow și-a numit creația „groapa disperării”. După cum a explicat într-o lucrare din 1969, ideea era de a reflecta emoțiile resimțite de un om ce suferă de depresie severă:
„Oamenii deprimați relatează că sunt cuprinși de disperare sau scufundați într-o fântână a singurătății și lipsei de speranță. Prin urmare am construit un instrument care să întrunească aceste criterii și l-am numit eufemistic ‘groapa’, sau ‘încăperea verticală’, pentru cei care găsesc termenul ‘groapă’ inacceptabil din punct de vedere al psihologiei”.
Majoritatea maimuțelor au intrat într-o stare inertă și au adoptat o poziție ghemuită în decurs de câteva zile după ce au fost plasate în încăpere iar după ce au fost scoase afară nu au revenit la comportamentul social normal.
Harlow a explicat în studiul publicat în 1971 despre experiment că maimuțele ținute timp de 30 de zile în „groapa disperării” nu se mai jucau,