Planeta roșie este o planetă moartă, dar nu a fost mereu așa. Rovere și sateliți au găsit dovezi clare că prăfuitele câmpii marțiene erau odată străbătute de fluvii care se vărsau în lacuri imense, poate chiar într-un ocean global. Cald și umed, străvechiul Marte ar fi putut oferi un climat favorabil pentru apariția microbilor, precum Pământul odinioară.
Cum s-au schimbat vremurile… După miliarde de ani, Pământul rămâne o marmură albastră, în timp ce Marte a devenit propria coajă uscată. Chiar dacă cea mai mare contribuție la desecare a avut-o pierderea dezastruoasă a atmosferei lui Marte, planeta a reținut ceva apă. Dar și această rezervă rezervă limitată se duce.
Deci, cum a murit Marte? După ce au testat straturile exterioare ale atmosferei marțiene cu sonde orbitale, cercetătorii au acum o nouă piesă din puzzle – au descoperit că moleculele H2O se scurg prin bariera atmosferică protectoare mult mai repede decât estimările.
„A fost neașteptat”, spune Shane Stone, chimist planetar la University of Arizona și autor al studiului publicat în noiembrie în revista Science. „Când apa este distrusă, distrugerea are loc la marginea atmosferei și poate scăpa cu ușurință”.
În zilele de început ale sistemului solar, tânărul Marte poate că nu arăta atât de diferit de tânărul Pământ. Ambele planete aveau miezuri topite din metal încărcat electric. Metalele fierbeau în curenți lichizi, ridicând bariere magnetice în jurul planetelor. Aceste câmpuri magnetice respingeau și vântul solar, și asaltul electric al izbucnirilor frecvente din tinerețea tumultuoasă a Soarelui, protejând atmosferele în formare. Învăluită în straturi groase de aer, apa îmbăia ambele suprafețe.
Dar Marte era prea mic pentru a avea o șansă reală de a rămâne locuibilă pe termen lung. S-a răcit mai repede decât fratele său mai mare. Miezul a devenit semisolid. Bariera magnetică protectoare a căzut.