Susținătorii lui Donald Trump au intrat în birourile reprezentanților Congresului SUA, unde au umblat în actele oficiale ale acestora. Aceștia au lăsat și un mesaj scris pe birou președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. „Nu vom da înapoi”, i-au scris protestatarii care au intrat cu forța în clădirea Capitolului.
Imaginile surprinse în interiorului clădirii Capitolului arată cum susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump, au intrat în birourile reprezentanților Congresului și cum umblă în actele oficiale ale acestora.
Susținătorii lui Donald Trump în clădirea Congresului SUA. Foto: GettyImages
Unul dintre birourile în care aceștia au intrat este chiar cel al președintei Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi.
Între timp, trupe ale FBI SWAT au intrat în clădirea Capitoliului pentru a restaura ordinea. Clădirea Capitolului a fost oficial închisă, iar Capitala SUA intră în lockdown în următoarele ore.