„Scandal” la Târgul de Fete de la Găina. Jandarmii au intervenit: „S-au certat și s-au înjurat”

Peste 2.500 de persoane au participat în prima zi a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, desfășurată fără incidente majore, conform Jandarmeriei Române. Jandarmii au precizat că au intervenit totuși într-un scandal izbucnit între șase persoane care „s-au certat și s-au înjurat”.

„Duminică, 17 iulie, la ora 02.00, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, toţi din judeţul Bihor, s-au certat şi s-au înjurat, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acutizate de consumul excesiv de alcool. Intervenţia oportună a echipajului de jandarmerie a prevenit escaladarea violenţei şi a prevenit apariţia unor vătămări corporale. Iniţiatorul scandalului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 250 de lei, iar ceilalţi cu avertisment scris”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Alba, preluat de Agerpres.

De asemenea, un părinte a fost amendat cu 250 de lei pentru că nu şi-a supravegheat corespunzător copilul minor, iar acesta, împreună cu doi prieteni, a incendiat un adăpost sezonier de animale, mai spun jandarmii.

„Totodată, prietenii minorului, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 250 de lei, pentru instigarea şi participarea la acţiunile minorului”, conform comunicatului Jandarmeriei Alba despre acțiunile din prima zi a Târgului de Fete de la Găina.

Editor : M.L.

 » sursa: www.digi24.ro