Rusia, China şi Iranul vor să colaboreze cu talibanii în Afganistan pentru a asigura stabilitatea în regiune

Rusia, China şi Iranul au cerut miercuri să se colaboreze cu talibanii în Afganistan pentru a asigura „stabilitatea” în regiune, în timp ce au solicitat acestora să pună în aplicare „politici moderate”.

„Preocupate de activitatea unor organizaţii teroriste interzise în Afganistan, părţile şi-au reafirmat dorinţa de a continua să promoveze securitatea în ţară pentru a contribui la stabilitatea regională”, au scris cele trei state într-o declaraţie comună difuzată la încheierea discuţiilor, potrivit AFP, citată de Agerpres.

O delegaţie talibană s-a aflat miercuri la Moscova pentru primele convorbiri internaţionale pe teritoriul rus de la preluarea puterii de către talibani, în august.

În total, zece ţări au participat la aceste negocieri cu reprezentanţii noului regim afgan: Rusia, China, Iran, Pakistan, India şi cele cinci foste republici din Asia Centrală, dar nu şi Statele Unite.

Aceste zece state au solicitat, de asemenea, talibanilor să pună în aplicare „politici moderate”, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, conform declaraţiei comune.

Editor : I.C

 » sursa: www.digi24.ro